Document: Contractele de leasing nu vor mai fi titluri executorii. Senatul aduce modificari și mai dure: consumatorii datornici vor putea vinde bunul luat in leasing deși nu sunt proprietari

20 martie 2018

Contractele de leasing nu vor mai putea fi executate în mod automat de către firmele de profil în cazul persoanelor fizice. Acestea din urmă vor putea găsi ele un cumpărător pentru bunul achiziționat în leasing, iar în urma valorificării vor putea achita datoriile către firma de leasing, au stabilit astăzi senatorii din mai multe comisii de specialitate. Reprezentanții firmelor de leasing susțin că astfel de prevederi încurajează indisciplina la plată și hazardul moral.

De ce este important: Aduce schimbări importante în regulile de stingere a obligațiilor și în funcționarea contractelor de leasing. Consumatorii, care nu sunt proprietari ai bunului achiziționat în leasing până nu achită toată suma, obțin dreptul de a alege ei, și nu proprietarii bunurilor (firmele de leasing), modalitatea de valorificare a bunului dacă nu-și achită timp de trei luni ratele datorate. Pe de altă parte, firmele de leasing va trebui să obțină confirmarea în instanță a datoriilor de executat, contractele nemaifiind titluri executorii, iar consumatorii vor fi parte în astfel de acțiuni și li se vor putea impune cheltuieli de judecată.

De știut ce prevede acum legea: În prezent Ordonanța 51/ 1997 stabilește la articolul 15 că, dacă în contract nu este prevăzut altfel, iar utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.

Citește mai mult pe: Profit.ro