Schema de ajutor de minimis: 'Sprijin pentru facilitarea implementării proiectelor de finanțare contractate de municipiul Sfântu Gheorghe pentru reabilitarea termică a 4 (patru) imobile'

10 august 2026

 

Prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis prin care se acordă finanțare întreprinderilor definite conform OUG. 77/2014, pentru facilitarea implementării proiectelor de finanțare aprobate în cadrul Programului Regiunea Centru, Prioritatea 3, O regiune cu comunități prietenoase cu mediul, OS 2.1. Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Acțiunea 3.1- Eficiență energetică în clădiri rezidențiale, venind în completare cu sumele contractate în acestea și reprezintă acoperirea în proporție de 90% a cheltuielilor aferent lucrărilor de reabilitare termică, eficientizare energetică și lucrări conexe aferente acestora, aparținînd beneficiarilor de ajutor de minimis din cele 4 (patru) imobile incluse în proiectele de finanțare, astfel cum sunt prevăzute în HCL. 265/2026.

Schema se referă la întreprinderile aflate în următoarele blocuri de locuințe din Mun.Sf.Gheorghe:

- str. Gödri Ferenc nr.19, bl.5, sc. A, B, C, D și E;

- str. Gróf Mikó Imre, bl. 13, sc. A, B și C;

- str. Kriza János nr.3;

- str. Libertății bl.7, sc. A și B.

Puteți afla mai multe detalii din schema de ajutor, prezentată mai jos:

HCL. 265/2026 pentru aprobarea schemei de ajutor de minimis: "Sprijin pentru facilitarea implementării proiectelor de finanțare contractate de municipiul Sfântu Gheorghe pentru reabilitarea termică a 4 (patru) imobile"

 

Cererile de finanțare vor fi depuse la sediul Camerei de Comerț și Industrie Covasna (Mun.Sf.Gheorghe, str.Oltului nr.17) începând cu data de 04.08.2026 și până la 31.12.2028, în timpul programului de lucru. Cererile depuse în afara acestui interval nu vor fi luate în considerare.

Cererile de tragere vor fi depuse după aprobarea cererii de finanțare, dar nu mai târziu de 31.12.2028, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Covasna, în timpul programului de lucru. Cererile depuse după această dată nu vor fi luate în considerare, solicitantul pierzând dreptul de a mai solicita rambursarea cheltuielilor efectuate. Fiecare solicitant are dreptul de a depune o singură cerere de tragere.

 

Stadiul de soluționare a Cererilor de finanțare și al cererilor de tragere depuse.

 

Mai jos regăsiți modelul documentelor care se vor completa, urmănd ca Dvs. să descărcați aceste documente în formatul în care este mai convenabil pentru dvs. (format Microsoft Word, PDF, Open Document etc):

Cerere de finanțare

ANEXA 1- Declarație privind starea societății

ANEXA 2- Declarație privind recuperarea ajutorului de stat

ANEXA 3- Declarație privind ajutorul de stat

ANEXA 4- Declarație privind întreprinderile legate

ANEXA 5- Declarație privind întreprinderile în dificultate

ANEXA 6- Declarație reprezentant legal

ANEXA 7- Declarație GDPR

ANEXA 8- Împuternicire

ANEXA 9- Declarație privind destinația imobilului

ANEXA 10- Angajament

Cerere de tragere

 

Dacă aveți întrebări, ne puteți contacta la sediul Camerei de Comerț și Industrie Covasna în timpul programului de lucru sau prin ccicov@ccicov.ro ori la nr. de telefon 0755085842.