Tarife RCA 2018: Cât costă asigurarea mașinii tale în acest an

11 ianuarie 2018

Proprietarii de autovehicule înmatriculate sau care urmează să fie înmatriculate în România, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, au obligația de a încheia o asigurare de răspundere civilă auto (RCA), altfel pot primi sancțiuni usturătoare, ce pot ajunge până la câteva mii de lei și reținerea certificatului de înmatriculare a autovehiculului. O astfel de asigurare acoperă daunele produse de către șoferul autovehiculului asigurat și din vina acestuia.

Potrivit Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, persoanele fizice sau juridice care dețin autovehiculele înmatriculate în România sunt obligate să se asigure pentru prejudiciile produse din vina lor și prin accidente de mașină.

Societățile de asigurări au nevoie, pentru a putea încheia contracte de asigurare RCA, de autorizarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). În momentul de față, pe piața din România activează 11 firme de asigurări ce oferă contracte de asigurare RCA.

Pentru că firmele au tarife diferite pentru primele de asigurare RCA, cele mai multe firme de asigurări prezente pe piața din România pun la dispoziția clienților lor calculatoare onlinecu ajutorul cărora aceștia pot calcula rapid cât trebuie să plătească pentru a-și asigura mașina. Vă prezentăm mai jos lista calculatoarelor RCA:

Firmele care au intrat cel mai recent pe piața asigurărilor din România, DallBogg și Euro Insurance DAC (LeasePlan România), nu au pe site-urile lor astfel de calculatoare pentru polița de asigurare RCA. Totuși, pentru a obține mai multe informații despre serviciile pe care le oferă aceste firme, se pot folosi următoarele site-uri: www.dallbogg.com și www.leaseplan.ro.

Posesorii de mașini din România au posibilitatea de a verifica existența sau perioada de valabilitate a unei polițe RCA, prin interogarea bazei de date a poliţelor încheiate pe teritoriul României, pusă la dispoziția acestora de către ASF și denumită CEDAM. Concret, cu ajutorul CEDAM-ului se poate verifica existența asigurării RCA la o anumită dată, emitentul poliței, precum și prejudiciile produse de-a lungul timpului. Pentru a verifica datele unei polițe RCA puteți folosi acest link, iar pentru istoricul daunelor, pe acesta.

Atenție! Asigurarea RCA este obligatorie, iar persoanele care nu încheie o astfel de poliță de asigurare pentru mașina lor riscă amenzi de până la 2.000 de lei și reținerea certificatului de înmatriculare.

Sursa: AvocatNet.ro