Un nou curs de gestionare a deșeurilor din acest an!

07 februarie 2019

În conformitate cu prevederile Legii nr. 211/25.11.2011, art. 22, alin.3, persoanele juridice care dețin autorizație/autorizație integrată de mediu au obligația să desemneze o persoană, din rândul angajaților proprii, care să urmărească și să asigure îndeplinirea obligațiilor prevăzute de prezenta lege sau să delege această obligație unei terțe persoane.

Pentru a veni în sprijinul Dvs. CCI Covasna organizează cursul cu tema:

“RESPONSABIL CU GESTIONAREA DEŞEURILOR”

în conformitate cu cerințele Legii 211/25.11.2011 privind regimul deşeurilor.

 

TEMATICA:

Soluţii practice pentru conformarea operatorilor economici cu cerinţele legislaţiei de mediu în domeniul deşeurilorRaportări

  • Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor obligaţiile operatorilor economici
  • Regimul deşeurilor – prevederi legislative, organizarea actelor normative în domeniu
  • Obligaţii legale în sarcina operatorilor economici
  • Gestionarea anumitor categorii de deşeuri, reglementate prin acte normative speciale: uleiuri uzate, baterii şi acumulatori uzaţi, deşeuri de echipamente electrice şi electronice
  • Evitarea sancţiunilor
  • Studii de caz
  • Sancţiuni contravenţionale. Cuantumul amenzilor. Evitarea sancţiunilor.
  •  
  •  
  •  

Cursanţii vor putea propune pentru analiză situaţii din cadrul locului lor de muncă.

Data desfășurării: 13 februarie 2019 (miercuri).
Locație: sediul Camerei de Comerț și Industrie Covasna (Sfântu Gheorghe, Str. Oltului nr. 17)

Program de desfăşurare: 14:00 - 20:00

Taxa de participare: 200 Lei +TVA
Pentru membrii Camerei de Comerț și Industrie Covasna: 150 + TVA

Termen de înscriere: 12 februarie 2019

Rugăm participanții să se înscrie cât mai curând, locurile fiind limitate.

Plata se poate efectua prin virament în contul deschis la Banca Transilvania Sfântu Gheorghe nr. RO42 BTRL RONC RT02 1180 8101 sau la sediu până în săptămâna anterioară a cursului.

Pentru înscriere vă rugăm să ne scrieți la adresa ccicov@ccicov.com numele persoanei participante, nr. card de id., nr. de telefon și datele de facturare a firmei.

Persoana de contact: Incze Eszter, tel. 0755 085 842.